Ca să mă simt bine, nu am nevoie decât de un colţişor într-un bar plin de fum, în care să ascult muzica mea de suflet. Tot ceea ce vine din exteriorul acestei lumi, cu siguranţă o să-mi strice buna dispoziţie. Cu alte cuvinte, în materie de muzică port ochelari de cal şi nu sunt receptivă la alte genuri. Pentru că m-am tot bătut cu pumnii-n piept că eu ascult doar rock sau ceva asemănător, m-au ajuns şi pe mine “blestemele” şi astfel traiectoria mea s-a intersectat cu cea a unei cucoane care îşi zice doamnă, nimeni alta decât Lady Gaga. Cu riscul de a părea ignorantă, pot să spun că întotdeauna am privit-o pe femeia asta ca pe o Alina Plugaru, părere pe care mi-o întăresc şi videoclipurile ei: ea singură între 10-15 bărbaţi, dezbrăcată îmbrăcată ca în “Laguna Albastră”, făcând tot felul de mişcări lascive. Ring a bell? Mie mi se pare că am mai văzut chestii asemănătoare pe RedTube, dar poate că “Mă înşeală-auzul ori eu am un vis”.
Acum vine partea în care spun ce mi-a plăcut. Fata asta a scos o melodie nouă, se numeşte ” Alejandro”. Şi da, îmi place. Şi da, îmi e ruşine să recunosc asta, dar măcar am o scuză, seamănă aşa un pic cu stilul ălora de la Ace of Base. Mă tot întrebam cine e Alexandru ăsta pe care îl pomeneşte ea şi, când am vazut videoclipul, m-am luminat. Sau cel puţin am găsit o interpretare. Toate referirile la Biserică, papalitate, însemnele Cruciadei, băieţii ăia tunşi a la “Numele Trandafirului” şi zgardele pe care le poartă, mă duc cu gândul la Turnirul Curvelor şi la Papa Alexandru al VI-lea. Însă pe net am citit altfel de explicaţii: e îndrăgostită de un bărbat, care la rândul lui iubeşte alt bărbat şi pe Roberto l-au băgat aşa… ca să rimeze. Explicaţia regizorului este asemănatoare. Date fiind chestiile astea, interpretarea mea cade şi ajung iar la trista concluzie că videoclipurile ei nu vor decât să şocheze. Mai ştiu eu pe unul care a făcut aşa şi a câştigat Palme d’Or la Cannes. Aşa că GO! doamna Gaga!

Share/Save/Bookmark

Tags: , , ,

One Response to “Muzică şi muzichie”

  1. Mircea says:

    Boc, roşiile, ouăle şi digurile (care nu sunt), pe http://taxapenonvaloareaadaugata.blogspot.com

Leave a Reply

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>