Ca să mă simt bine, nu am nevoie decât de un colţişor într-un bar plin de fum, în care să ascult muzica mea de suflet. Tot ceea ce vine din exteriorul acestei lumi, cu siguranţă o să-mi strice buna dispoziţie. Cu alte cuvinte, în materie de muzică port ochelari de cal şi nu sunt receptivă [...]
Cred că, din punct de vedere politic, asumarea răspunderii Guvernului pentru cele două proiecte de legi nu putea rămâne fără o replică. Aceasta, în termeni constituţionali, este moţiunea de cenzură. Opoziţia era obligată să facă acest gest politic. Susţin asta cu aceeaşi convingere pe care am exprimat-o cu privire la inutilitatea unei moţiuni de cenzură [...]
De când eram mică, maică-mea m-a făcut să cred că “ăla mic şi negru de respira greu” nu este Dark Vader, ci un ţigan. Dar am lăsat-o într-ale ei şi toată copilăria m-am jucat pe calea ferată cu minorităţile, asta până când a început un mic “război” între albi şi negri, cam ca în “Senatorul [...]
În ultimul timp s-a creat o isterie în masă legat de sfârşitul lumii şi uite cum am ajuns să ne punem toţi poalele în cap şi ne dăm de ceasul morţii că vine Apocalipsa şi noi nu avem buncăre săpate. Dacă nu mă înşel, totul a început cu „Zeitgeist”, care vorbea despre profeţia maiaşilor cum [...]




Comentarii recente